Cele mai comune situatii in care dintii sunt pasibili de a fi extrasi sunt:

  • Complicatii ale cariei cu afectarea tesutului de la varful dintelui care persista sub tratament;
  • Afectare parodontala severa;
  • Fracturi longitudinale ale dintilor;
  • Carii la baza dintilor cu evolutie avansata subgingivala.

Extractiile dentare se indica a fi realizate cu prezervarea maxima a tesutului osos , cu o grija deosebita privind modalitatea de vindecare a crestei restante- un criteriu important in ceea ce priveste succesul protezarii ulterioare.

Tehnica de extractie, tehnica de sutura ca si adaugarea unor produse de stimulare a depunerii si conformarii osoase, ajuta la obtinerea unui camp protetic care poate fi protezat facil din punct de vedere functional si estetic.

In afara extractiilor dentare, procedurile chirurgicale aveolo-dentare de pot adresa si:

  • regularizarilor de creasta ramasa dupa extractii vechi;
  • exciziei mucoasei bucale in exces consecutive resorbtiei osoase;
  • procedurilor de restabilire a conturului parodontiului marginal;
  • procedurilor de alungire a coroanei clinice.

Insertia implanturilor endoosoase in vederea protezarii unor brese edentate este si ea o interventie chirurgicala, care poate presupune una sau doua etape , in functie de stabilitatea primara a implantului inserat si de calitatea osului.

Daca acestea sunt in parametrii normali, extractia dintelui si insertia implantului se pot realiza in aceeasi sedinta, aplicarea unei coroane provizorii putandu-se  realiza in prima saptamana.

Daca una dintre conditii nu este indeplinita, insertia implantului se face intr-o prima faza chirurgicala, mucoasa suturandu-se deasupra lui. Urmeaza un timp de asteptare, in medie de 4 luni pentru mandibula si 6 luni pentru maxilar, in care implantul se osteointegreaza, evolutia acestuia controlandu-se radiologic.

Dupa timpul stabilit, implantul se descopera in a doua faza chirurgicala, la nivelul acestuia montandu-se conformatorul gingival, care va creea designul marginii gingivale. In a treia etapa se realizeaza coroana defintiva la nivelul implantului.

Dupa interventiile chirugicale este indicat:

  • sa nu periati zona in ziua interventiei;
  • sa nu clatiti cu putere gura;
  • sa nu mancati alimente condimentate, foarte fierbinti sau de consistenta crescuta, lactate;
  • sa nu fumati.